Despre oglindiri si impreunari. Amintirile Oltului

by - iunie 17, 2018

S-au impreunat. Mai intai norii pufosi si mult prea ades’ calatori cu muntii statornici, dar golasi, avizi de caldura si de tandreturi. Mai apoi azurul cel proaspat cu verdele crud al copacilor ce-si intind constant fruntea spre soare. Saruta-le tu cutele fruntii, Soare-lumina ce-mi esti! Mangaie cu drag si blandete frunzele dezmortite de vantul cel schimbator si preschimba-le dorul de cer intr-o poveste de viata. O mare de verde impreunata cu un ocean de albastru. Reflectate toate in apele tale limpezi. Asa te-am vazut acum, Oltule, oglindind binecuvantate impreunari ale padurii cu cerul. Ma-ntrebi curios la ce ma gandeam cand parcurgeam defileul tau marmorat? Ori daca te-am salutat, trecand pe langa a ta apa linistit-ravasind curgatoare? Sigur ca da, te-am salutat cu inima, cu gandul si cu un zambet care, sub soarele blajin al diminetilor tale, si-a pierdut crisparea, lasand loc unei blande amintiri cu aroma de ca(ti)fea. Te-am vazut purtand ochelari umbrosi, Oltule, ca sa ascunzi flacara-ti din pupila, iar mai apoi te-am auzit suspinandu-ti chemarea. Te-am lasat sa-mi invadezi sufletul, de data asta necotropind, ci sfios alunecand spre scorburile adanci ale tainelor sale. Te-am asteptat sa-ti spui pe indelete povestea, intrucat alta data graba si teama m-au asurzit si nu te-am putut asculta. Frumoase imagini iti porti elegant, ravasesti si aduni, inconjori si separi, inunzi, te retragi, intr-un peisaj presarat cu picaturi de splendoare. Oltule, Oltule, pulsezi iubire prin toti porii tai! Si azi, precum ieri.

You May Also Like

0 comments